Precizia nefastului

De cateva apusuri te-ai pierdut in ochii tai, de cateva nopti esti micul print, iti stropesti floarea cu stropitoarea nemuriii fara de murire si neofilirii fara de ofilire, de cateva ere plutesti printre astri cautand pamant fertil.

DEPARTE. DEPARTE. DEPARTE. APROAPE. APROAPE. AICI. ORIUNDE. Ne plimbam cu yo-yo-ul in mana, cu zambetul pe buze, cu gandul aiurea, departe, aproape, aici, oriunde.

Cu rulota in spinare, cu prietenii la brat, cu fete frumoase in amintiri, cu soarele prin gene, cu inima aiurea, departe, aproape, aici, oriunde.

Nu, inca nu am plecat nicaieri. Suntem dintotdeauna pretutindeni.

V-am pupat pe nas! Abia astept sa ne vedem si data viitoare!

Alegerea ca lungul drum al zilei catre noapte

 

Fie ca e vorba de underground sau mainstream, oricate dictionare de antonime ai citi, oricate zile de maine iti vor purta povara unei a cata renasteri, oricate microfoane, difuzoare, infuzoare, kile de sudoare, judecati de valoare, etc. ti-ai scrijelit pe zidul plin de graffiti si urina al personajului celui mai important din viata ta care esti tu pana una-alta, ramanem prieteni. Dau o bere la prima rasturnare de situatie, dramatica, de altfel, ca fara un pic de dramatism viata ar semana cu un algoritm extrem de complicat si idiot de inutil.

Urlu ca un nenorocit de coiot haituit de cirezi de bizoni imensi, demonici, cu foc pe nari alea alea, marele spirit Cherokee se face ca n-aude sau e plecat la recrutare de viteji . – Bine, pufaie bizonul-sef, cu totii ne dorim asta, dar mai bine tot decat deloc, sofistic exprimat in cuvinte. – Care-s sansele? bate coiotul in retragere, desi in spatele sau pestera celor patru vanturi si-a tras bolovanul in dreptul intrarii. – Mai mari decat ai putea spera vreodata! – Asta inseamna ca… – Asta inseamna ca nu mai ai de ales! sopti bizonul-sef (ca prin minune, ochii se imblanzeau, narile ii adulmecau nu frica ci polenul aromat al desertului) si pleca mai departe. Vlaguit si ranit, nemancat de o eternitate, coiotul se prelinse pe stanca rece din fata pesterii. In curand va fi noapte. ”- Asta inseamna ca nu mai ai de ales!” – soaptele devin cuvinte, apoi racnete, apoi sensuri, apoi tacere. In curand va fi noapte.

Fie ca e vorba de underground sau de mainstream, semidocti, ignoranti, intelepti, zei sau dumnezei, flori, fete sau baieti, fericire, renuntare, panica, dramatism (ce spuneam?), entuziasm, outdoor, hand-made ca arta sau masturbare, explicat, implicat, implicit, ilicit, niciodata, te iubesc, cine nu minte nu stie sa spuna adevarul, buna dimineata, buna seara, cuvintele raman cuvinte, in urma lor se nasc fetite si baietei care cresc in oameni si oameni care plang sau rad, care mor sau traiesc.

Cu alte cuvinte, alege! Alege-ti parlamentul, alege-ti rochia de seara, pantofii cu toc, cravata de matase, alege-ti presedintele de asociatie, playlist-ul de smartphone, smartphone-ul, prietenii, familia, meniul zilei, sambata seara, concediul, demisia, rulota, nesiguranta, spaima, bucuria, ascunzatoarea, culoarea spatiului, culoarea timpului, alege-ti cu mare grija cuvintele, pentru ca in urma lor esti tu!

”- Asta inseamna ca nu mai ai de ales!” – soaptele devin cuvinte, alese cu grija. Coiotul haituit se ridica si zambeste catre luna: – Asta nu inseamna mai nimic! In urma lor, coiotul, mai nimic din ceea ce ce era, se strecoara prin unghere nevazute in pestera celor patru vanturi.

Fie ca e vorba de underground sau de mainstream, suntem tabla adunarii alegerilor noastre. Cu totii buni, frumosi, impreuna, cu ochii sclipind a drogurile zilei si a spasmelor noptii, atintiti catre extaz ca o sageata din arcul arcasilor orbi, cu pumnul strans catre cer, cu inima stransa catre pamant. Suntem ce vrem noi sa fim, in orice moment, fara circumstante atenuante, fara ingeri pazitori, fara karma, feng-shui, destin, supra-scop, mii de ani lumina spre extraterestri, fara maica-ta langa tine sa-ti schimbe scutecul metafizic plin de pisat metafizic nestavilit din cocoselul sau pasarica ta metafizica in refuzul tau metafizic de a aprinde lumina cand te privesti in oglinda, fara taica-tu sa te plezneasca metafizic la prima betie, metafizica, desigur. Suntem ce vrem noi sa fim, in orice loc, in orice moment, in orice context, in orice intrebare, in orice raspuns.

- Asa ca sa nu te aud ca te plangi! – Care-s sansele? – Care vrei tu sa fie!

Direct din underground

In centrul Bucurestiului mai degraba il gasesti pe Iisus tragand pe nas decat un pachet de carti de joc. – Sa mergem pe jos, spun. – Ba, mai bine cu masina. Avem Specii in difuzoare.

Nu stiu de ce, dar hip-hopereala asta fardata hipsterios nu ma face sa ma simt underground. Nostalgic din fire si construit in principal din amintiri si goana dupa ele, nu din vise, planuri sau straturi care abia asteapta sa fie dezvelite, mi-am imaginat mereu cultura dedesubturilor in negru si rosu. O fi de la tricoul cu Guevara, cumparat din Vama Veche. O fi de la punkerii nelinistiti din Sighisoara. O fi de la Trainspotting. O fi de la sticlele de vin aruncate asemenea unui cocktail Molotov prin geamurile scolii generale. Burn, motherfucker, burn!

Nu exista subculturi. Exista consumerism agresiv, de weekend sau ca profesie. Exista suflete hand-made, de promenada prin parc, de sambata seara, de noapte buna, exista diverse grade in care putem fi multumiti, fericiti, cu drumul ales ori aiurea prin camp.

Underground-ul ramane astfel un CD cu Specii. Sau, in cazul meu, un mix fericit de negru si rosu. Asemenea pokerului. Din care pana acum n-am inteles nimic. Dar imi aduce aminte, cu nostalgie, dupa cum incercam sa trasez mai sus, de o copilarie obisnuita, de o adolescenta ridicola prin sinceritate si groaza de ridicol, de o studentie blazata, ratata, prelungita, continuata inertial ca o stare de beatitudine fara droguri din care lipseste intocmai beatitudinea, orice ar insemna asta. Si mai imi aduce aminte de noi acum. Si de noi peste cativa ani.

Povestile noastre se suprapun partial, mai mult sau mai putin. Mi-as dori o lume in care locul oricui este oriunde, pentru ca intotdeauna va exista oricine sa iti asculte orice ai avea de spus. Mi-e teama ca sunt deja acolo. Pentru caundeva, candva, cineva a scurtcircuitat lungul drum de la vis la realitate. Si ne-am trezit aici, acum, uimiti. Dezamagiti.

“Six by nine. Forty two.”

“That’s it. That’s all there is.”

“I always thought something was fundamentally wrong with the universe”

Douglas Adams – Hitchhiker’s Guide to the Galaxy

Buna seara, ma numesc Bogdan!

Sunt Bogdan Alexandru Filip, am 27 de ani si sunt roman. Nascut in Galati, crescut pe jumatate in judetul Hunedoara (pe-un picior de plai, cu-o gura de rai), student in Timisoara, parinte la sat, barbat in devenire, copil in proscriere, iubit pe hartie, prieten de betie. Orice vrei tu. Sunt ca tine. Sunt Tu. Sunt Eu. Sunt noi. Sunt oricare dintre noi.

Intre 2 si 3 ani am vazut iepuri si ochi vineti. Iepurii deveneau ciorba iar ochii vineti deveneau ochii verzi ai mamei. Pana la 7 ani, retin cateva fete de la gradinita carora le daruiam pietre stralucitoare din brosa bunicii. Si foarte multe masini de jucarie. In clasa a patra, la sfarsit, am primit cadou de admitere la clasa bilingva o vizionare a Demolator -ului, cu Sylvester Stallone, actorul principal din Rocky sau Rambo, in cazul in cineva peste 500 de ani de legenda ar citi aceasta postare.

Prin clasa a saptea am concluzionat ca un drum cu gropi catre nicaieri e preferabil unuia lin catre ceva. Intr-a opta, am vazut dublu pentru prima oara, si din pacate, dublura Andreei Marin era Andreea Marin, ceva mai scunda. Eram beat.

M-am distrat in liceu. Asta-i cuvantul cel mai la indemana pentru a descrie senzatia de neclar minunat si amnezie galben-portocalie pe care am sarutat-o cu limba in cele mai ascunse cotloane. Iar intre doua donatii de sange A pozitiv, formarea omului nou s-a implinit pe creste de munti, restante si iubiri eterne. Cu pletele-n vant, calare pe armasarii zilei de azi fara de maine vreodata, alergam pe Campiile Elizee, inghesuind in traista sufletele necredinciosilor.

Sunt Bogdan Alexandru Filip si am 27 de ani. Douazeci si sapte de ani. Am demisionat dintr-unul din cele mai bune posturi pe care le puteai avea in Galati, un oras de la malul Dunarii, incapatanat in a-si asuma o identitate ridicola, inversunat in a-si creste apostoli. Mi-am cumparat o rulota de 700 de kilograme pentru ca cifrele conteaza si dimensiunile conteaza si pentru ca visele conteaza si pentru ca nu ne gasim locul si pentru ca nu suntem singuri si pentru ca vrem sa radem in loc sa plangem si sa ne bucuram in loc sa ne intristam si sa traim in loc sa murim si sa fim in loc sa avem si sa radem din nou, pentru ca, la sfarsitul zilei, sa adormim ca niste copii. De fericire.

Sunt Bogdan Alexandru Filip, zmeul din padurea de arama, Fat-Frumosul din patul Ilenei Cosanzene, Cel care Loveste din Umbra, trompetistul Miles Davis, Nichita Stanescu, Take Ionescu, Ionel Popescu, trifoiul cu patru foi, buturuga mica, ursul pacalit de vulpe, taranul de la 1907, comunistul tortionar din Pitesti, muritorul de foame din Pantelimon, Homer Simpson, produsul mintii voastre abjecte, produsul mintii mele imperfecte.

Sunt Bogdan Alexandru Filip si sunt pe drum de 63 de zile.